Stellaria

Mimesis: Non-timp, Non-spatiu, Non-fiinţă. Aşa trebuie să fi arătat universul La începuturi - şi tot aşa va fi arătat La sfîrşitul tuturor timpurilor.   Sub norii violeţi de pe Galateea Zimţii neregulaţi ai munţilor Fără-de-nume-pentru-om Fărîmiţează linia pulsîndă A orizontului.   Singur, oceanul, Cu-nume-de-copil Îşi visează povestea Despre naşterea unei stele Cu-nume-de-stea-de-mare.   Nu sînt pescăruşi aici, Oricum, ei nu ar putea să zboare, Ci doar să înoate în aerul dens, Cu-nume-de-floare, Ce mîngîie ramurile de siliciu Ale copacului cu-nume-de-EU.   Există viaţă pe Galateea: O sută de milioane de ani Încrustaţi în fiecare ramură; O-sută-de-milioane-de-inele, Mai subţiri decît un fir de nisip - Un certificat de naştere Greu de înţeles pentru civilizaţia Cu-nume-de-umanitate, Şi cu istoria ca o răsuflare, Ca-o-aripă-de-fluture-în-cădere, Sau, poate o inimă zbătîndu-se Într-o-colivie prea strîmtă Pentru eternitate.

Mimesis: (Frigul: o stare de spirit.)     Sfere-perechi dansează-n stînca Tăiată-n străzi crescute Din zile preschimbate-n flori Ce s-au deschis - sfioase - În umbra viselor de sticlă   Încă o lume ne trimite Însemn crestat în inimă de stea Din lumea iute şi fierbinte Ce-nchide-albastre-inimi Ascuţite.

Mimesis: Nici îngeri şi nici demoni nu au fost, Ci altceva decît cuvîntul din pămînt Poate închide-n sine.     Lumina zilei rostul nu şi-l are În marginea ascunsă a Lunii Dinspre soare-nu-răsare, Unde, fără odihnă, Se aruncă-n luptă Aripi-fiare-răpitoare Cu ochi destin-necruţători De lume mult prea strîmtă.             O altă lume ne trimite           Semn încrestat în inimă de stea           Cu spaime-nopţi şi inimi arzătoare           În miezul strîns de nefiinţă.

Mimesis: "Se poate discuta oricît Despre imaterialitatea lumii materiale; Şi infinit mai mult despre materialitatea Oricărei lumi imateriale.     Prin mască-ntunecată de lumină ne ascunde Cel-care-arde-în-cenuşă-necuvinte; Din galerii tăiate de-inimile aspre Atîrnă colţi crescuţi din ziduri efemere De stîncă împletită cu plînset şi durere   Prin noaptea grea de umbre plumbuită Cu vechi ideograme - un semn crestat - Este o altă poartă spre lume neştiută   lar cercul răzuit cu silex ascuţit de cuarţ În lacrimă sărată ne arată - lumea visată.

Mimesis: Uneori este îngrozitor de tîrziu Alteori - prea tîrziu. Doar o singură dată Este îngrozitor   Înspre ochiul negru-aprins De furtună din nisip Vaier lung se-aude-n Noaptea aprig bîntuită De albastre ursitoare despletite   În pustiul ars de vise nemiloase Sufletele-s risipite printre oaze iluzorii Din beton amar şi sticlă   Iar genunea mult-înaltă Aspru-ntinde peste lume Semn închis de stea căzută Între umbre apăsate - Niciodată - prea departe.

Mimesis: Înlănţuite stele în zale argintate Dansează-n cerc închis - Din mare înspre rază Prin lacăt zăvorît Cu şapte chei tăiate În diamant din stele Coboară bocitoare Cu mantia scăldată De raze aurii - Din valuri de corali Îngînă cîntece de jale Sirene despletite Cu negre şi albastre Inele de mărgean Este doar ora-n care Se schimbă sensul Lunii În sala-ntinsă de tăcere A Soarelui ce se roteşte - Neştiut - în jurul Lumii.